Restaurare frescă

Pictura bisericii

Pictura bisericii este realizată în vara anului 1808 de către Pantelimon Zugravul în tehica “a fresco”. Activitatea acestuia ca pictor s-a desfăşurat de la sfârşitul secolului al XVIII-lea până la începutul secolului al XIX-lea în zona Ţării Loviştei şi a Ţării Făgăraşului promovând o maniera de pictură tradiţional-bizantină stilul său având influenţe postbrâncoveneşti fiind printre ultimii mari meşteri freschişti romani dupa traditie.

Intervenţii asupra picturilor murale

În anul 1869 pridvorul prevăzut cu turlă a fost pictat atât la interior cât şi la exterior de catre pictorul Apostu din Piteşti şi Nicolae din Mioveni. În anul 1956 se repictează în culori de ulei la interior tâmpla pe suprafaţa dinspre naos, păstrând numai câteva chipuri şi o scena din registrul sărbătorilor, întreaga zonă a peretelui despărţitor dintre naos şi pronaos păstrând câteva chipuri şi pisania, marcă a lui Pantelimon. La acea dată lăcaşul nu era înscris pe Lista Monumentelor Istorice iar greutăţile prin care trecea ierarhia bisericească şi eparhia scuza intervenţia desfigurătoare constituind-o într-un act de curaj şi nobilă continuitate a vieţii spirituale în condiţii extrem de potrivnice credinţei.

Identificarea perimetrului supus modulului conservare restaurare şi identificarea iconografică  

 Consolidarea stratului de culoare degradat

Operaţiunea se face cu mare atenţie pentru a nu se antrena particule de materie colorată. În zonele care prezită ridicături şi pulverulenţe se aplică compresele de hârtie celulozică, se pensulează soluţia după care se aşază o folie de plastic melinex şi se preseză zona cu o rolă de cauciuc. Aşezarea hârtiei celulozice se va face evitând zone de intersecţie mare care va produce un surplus de soluţie primită de suprafaţă. Îndepărtarea compresei se va face formând între feţele ei un unghi de 180˚ astfel evitându-se eventuale strapări ale stratului de culoare.

Consolidarea stratului suport desprins de zidarie

 Se impune consolidarea zidăriei şi straturilor desprinse de structurile stabile. Astfel repunerea în ordine firească a elementelor defalcate şi glisate impune o elevare a zonei arcaturii deschiderii care riscă să se prăbuşească la prima mişcare mai accentuată a structurilor.

Injectarea consolidantului

În unele situaţii, pierderea adeziunii stratului suport se restabileşte prin introducerea unui consolidant în golurile identificate prin mijloace acustice.

Pentru evitarea introducerii excesive a adezivului pentru fiecare punct de consolidare s-a facut o marcare cantitativă a materialului introdus.

Îndepărtarea ancrasărilor de pământ.

Dintre factorii generali care contribuie la degradarea valorilor de patrimoniu, omul prin atitudinea şi activităţile sale, produce cele mai grave agresiuni asupra propriilor valori culturale. Se întâlnesc astfel, gesturi nevinovate, lipsa de interes sau neglijenţa dar şi manifestări voite care duc la distrugere parţială sau totală.

Îndepărtarea materiilor colorate / Repictării

Modificarea estetică a imaginii plastice originale se datorează pe langă acumulările neaderente şi aderente, viciile de tehnică, şi repictărilor care prin natura lor denaturează şi ascund originalul, efectuate din mai multe raţiuni ce ţin de starea de conservare a materiei, de gustul epocii sau de dorinţa comanditarului.

Analiza unei repictări porneşte de la plasarea în timp a momentului când a fost efectuată, identificarea autorului şi a motivului căruia i se datorează această operaţiune, comentariul critic fiind în permanenţă bazat pe criteriul istoric şi cel estetic.

Registrul central înainte si la finalul operaţiunii de îndepărtare a repictării

Perimetrul propus pentru intervenţia de restaurare, înainte şi după operaţiunile de consolidare şi curăţare.

 Îndepărtarea depunerilor aderente şi incrustate

Alterarea imaginii, ca rezultat al trecerii prin timp atât a stratului de culoare cât şi a suportului este o componentă a stării de conservare. Acest fapt se datorează în parte diverselor acumulări aflate în mod natural în atmosferă (suspensii şi pulberi de praf) precum şi modificărilor cromatice determinate de transformări chimice, de cele mai multe ori ireversibile.

Îndepărtarea depunerilor aderente şi incrustate, portret Sf. Vivian

Îndepărtarea cearei de lumânare 

Chiar dacă aprinderea unei lunânări se justifică prin rolul liturgic şi mesajul de credinţă transmis, trebuie conştientizată şi influenţa pe care acest gest îl are asupra conservării picturii murale. Ca urmare a procesului de ardere se emit suspensii care conţin gudroane şi fum ce se depun pe suprafetele cu pictură. Radiaţia de căldură provenită de la flacăra lumânărilor puse imediat lângă suprafaţa picturii produce o alterare fizico-chimică a pigmenţilor din acea zonă astfel încât unii dintre pigmenţi se transformă în roşu brun iar alţii se închid spre negru.

Îndepartarea repictărilor “al secco” 

Conservarea sau îndepărtarea unei intervenţii ulterioare ţine de starea de conservare a originalului şi a adaosului. Din această perspectivă foarte importantă este tehnica în care a fost efectuată repictarea.

Curăţarea fizico-mecanică a depunerilor şi a sărurilor solubile 

Procesul de formare a sărurilor este rezultatul prezenţei diferitelor surse de umiditate. În ceea ce priveşte procesul de formare a sărurilor, acesta are ca principal mecanism prezenţa apei acumulate fie în suportul de zidărie şi transmisă stratului de intonaco, fie la suprafaţă din cauza condensului.

Îndepartarea mortarelor de ciment 

Se va face după observarea în lumină direct, razantă şi după o umectare prealabilă prin intermediul unor tampoane de celuloză numai pe suprafaţa mortarelor.

Chituirea lacunelor profunde şi a fisurilor

Pe lângă influenţa majoră asupra stabilităţii structurale, prezenţa crăpăturilor şi fisurilor alterează în mod implicit şi suprafaţa stratului pictural. Fragmentarea continuităţii imaginii este de cele mai multe ori însoţită şi de o dislocare în plan vertical a volumului arhitectural. Racordarea planurilor dislocate se face printr-o punte de legătură a celor două niveluri chituirea fisurii urmărind riguros planul vertical al dislocării până la nivelul planului retras al stratului pictural.

Integrarea cromatică

În general este indicat să se procedeze într-o manieră progresivă şi să se trateze mai întâi uzurile care nu cauzează decât neajunsuri minore, dar a căror integrare nu pune probleme după care imaginea se clarifică şi duce la o apreciere mai bună a lacunelor mai importante. În urma acestei intervenţii se va putea decide care sunt lacunele susceptibile de reconstituire şi cele care nu sunt şi care vor trebuii, în consecinţă să fie tratate într-o manieră care să tulbure cât mai puţin posibil imaginea restaurată.

Integrare în tehnica velatura portret înger registrul superior

Integrare tehnica trattegio

Avantajele tratteggio-ului se micşorează în mod firesc pe măsură ce supra­feţele de reintegrat sunt mai mari iar formele cuprinse în ele prezintă mai puţine articulaţii, căci vibraţia haşurilor, tinde atunci să constituie un factor de imprecizie a planurilor. Alte formule de retuş pot prezenta  în acest caz anumite avantaje. Ne vom feri însă să le combinăm cu trat­teggio căci coexistenţa a două moduri de reconstituire a lacunelor în aceeaşi picture nu poate decât să tulbure unitatea imaginii în ochii spectatorului.